CUM OBȚII GRATUIT CERTIFICATUL DE MOȘTENITOR

Protocol de colaborare pentru eliberarea GRATUITĂ a certificatului de moștenitor! Prin ordin al preşedintelului Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost aprobat Protocolul de colaborare cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) privind procedura eliberării şi a plăţii onorariilor pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, a certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală, în derularea Programului naţional de cadastru şi carte funciară.

Ordinul nr. 1125/2016 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 758/2016, iar Protocolul va înceta în termen de 2 ani de la finalizarea Programului.

Prin Lege s-au prevăzut gratuităţi pentru cetăţeni în vederea înscrierii în cartea funciară a imobilelor deţinute în unităţile administrativ-teritoriale ce fac obiectul înregistrării sistematice, inclusiv scutirea de la plata onorariilor notariale pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentare, a certificatelor de legatar, precum şi a certificatelor de vacanţă succesorală, cu privire la imobile ce fac obiectul înregistrării sistematice.Onorariile urmează să fie achitate de ANCPI.

Cum va funcţiona?

În scopul realizării lucrărilor de înregistrare sistematică, ANCPI, prin oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară competente (OCPI), după deschiderea noilor cărţi funciare pe numele defuncţilor, sesizează Camerele Notarilor Publici, în a căror rază teritorială defuncţii şi-au avut ultimul domiciliu, în vederea emiterii certificatelor de moştenitor, comunicând lista persoanelor decedate, care au deţinut imobile în unităţile administrativ-teritoriale care au făcut obiectul înregistrării sistematice a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.

Sesizarea OCPI se face printr-o cerere ce va fi însoţită de un centralizator ce cuprinde menţiuni despre numele, prenumele şi datele de identificare ale defunctului şi despre faptul că imobilele au făcut obiectul înregistrării sistematice, având ataşate următoarele documente obţinute de OCPI:

-Sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale, care conţine toate datele de identificare ale succesibililor;
-Certificatul de deces, în copie, sau un extras de uz oficial de la registrul de stare civilă;
-Extrasul de carte funciară pentru informare;
-Copii ale actelor de proprietate ale defunctului, colectate în cadrul lucrării de înregistrare sistematică de către persoana autorizată care efectuează lucrările de înregistrare sistematică;

Camerele sesizate de către OCPI competent procedează la verificarea în Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale, iar în funcţie de rezultatul verificării se procedează după cum urmează: dacă succesiunea figurează ca fiind înregistrată în registru, sesizarea primită se repartizează notarului public pe numele căruia figurează înregistrat dosarul succesoral. Dacă acesta nu mai este în funcţie, cauza se repartizează potrivit procedurii stabilite de către preşedintele Camerei unui alt notar public.

Mai mult, dacă succesiunea nu figurează ca fiind înregistrată în registru, cauza se înregistrează şi se repartizează, potrivit procedurii stabilite de către preşedintele Camerei, unui notar public din cadrul acesteia.

Plata onorariului notarial se face de către ANCPI, prin OCPI care a sesizat Camera, în contul indicat de către notarul public instrumentator pe documentul de plată, în termen de 30 de zile de la data depunerii de către Cameră a centralizatorului a facturilor fiscale şi a copiilor certificatelor de moştenitor.

Cuantumul onorariului notarial achitat de ANCPI pentru eliberarea de către notarii publici a certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, a certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală, întocmite cu privire la imobile ce au făcut obiectul înregistrării sistematice, este stabilit în condiţiile legii. Pentru acest onorariu nu se percepe TVA, conform art. 9 alin. (6) din Lege.

Taxe şi impozite


Dispoziţiile din Lege referitoare la calculul, încasarea şi virarea impozitului pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare NU sunt aplicabile actelor notariale prin care operează transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia constatate prin certificatele de moştenitor prevăzute de protocolul amintit mai sus.

Înscrierea în cartea funciară a imobilelor în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică este scutită de la plata tarifelor. În cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică NU se datorează niciun fel de alte taxe sau impozite directe sau indirecte către bugetul de stat sau bugetele locale, astfel cum prevede art. 9 alin. (10) din Lege.

Sursa: LegeStart

Galerie


  • Intabularea clădirilor neterminate, 2016-11-04

    Cei care vor să-și înscrie în cartea funciară clădirile neterminate vor putea să o facă, începând de mâine, în baza unui certificat de atestare, prevede un act normativ recent publicat în Monitorul Oficial. Documentul aduce, de asemenea, și alte facilități pentru beneficiarii construcțiilor, cum ar fi obținerea autorizației în regim de urgență.

    Detalii

  • CUM OBȚII GRATUIT CERTIFICATUL DE MOȘTENITOR, 2016-10-28

    Protocol de colaborare pentru eliberarea GRATUITĂ a certificatului de moștenitor! Prin ordin al preşedintelului Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost aprobat Protocolul de colaborare cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) privind procedura eliberării şi a plăţii onorariilor pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, a certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală, în derularea Programului naţional de cadastru şi carte funciară. Ordinul nr. 1125/2016 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 758/2016, iar Protocolul va înceta în termen de 2 ani de la finalizarea Programului.

    Detalii

  • Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite., 2016-10-27

    Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.11 teza întâi raportate la art.3 teza a doua, art.4, art.7 şi art.8 din Legea nr.77/2016 sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Aşadar, instanțele judecătorești în fața cărora au fost introduse acțiuni în baza Legii nr.77/2016 vor fi obligate să verifice condițiile referitoare la existența impreviziunii şi să o aplice.

    Detalii

  • CUM SE OBȚINE GRATUIT CERTIFICATUL DE MOȘTENITOR., 2016-10-07

    Protocol de colaborare pentru eliberarea GRATUITĂ a certificatului de moștenitor! Prin ordin al preşedintelului Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost aprobat Protocolul de colaborare cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR) privind procedura eliberării şi a plăţii onorariilor pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, a certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală, în derularea Programului naţional de cadastru şi carte funciară.

    Detalii

  • Darea in plata reseteaza piata imobiliara: da motiv bancilor sa inchida robinetul creditarii, 2016-04-18

    Semnele de revenire ale sectorului imobiliar sunt puse în umbră de noua lege adoptată de Parlament, care dă motiv băncilor să închidă robinetul creditării....

    Detalii

  • Succesiunea pas cu pas, 2015-12-16

    Deschiderea mostenirii (art. 954 cod civil) Mostenirea unei persoane se deschide in momentul decesului acesteia, la ultimul sau domiciliu a carei dovada se face cu certificatul de deces sau cu hotarare judecatoresca definitiva de declarare a decesului, dupa caz. Felurile mostenirii (art. 955 cod civil) Mostenirea (succesiunea) se transmite prin mostenire legala, daca defunctul nu a dispus altfel prin testament. Prin urmare, mostenirea este, fie legala, fie testamentara. succesiune

    Detalii

  • Amenajarea zonei de la intrarea din casa, 2015-10-20

    Foarte importanta, amenajarea zonei de la intrarea din casa, aceasta trebuie sa fie primitoare pentru ca musafirii tai sa se simta bine veniti. Intrarea principala este de altfel zona de acces catre caminul tau, spatiul tau intim astfel ca nu trebuie sa faca nota discordanta fata de acesta. Iata cateva sfaturi pentru amenajarea acestui loc

    Detalii